Dresajul unui cal tanar

Irbis este un cal din rasa lipiţan pe linie Incitato. La data intrării în antrenament avea 5 ani şi fusese deburat de aproximativ un an. Ca probleme principale am putut identifica neîncrederea în forţele proprii care este specifică unui cal tânăr; în plus, Irbis era un cal sperios, destul de încăpăţânat (o caracteristică specifică rasei), cu refuzuri repetate în a executa elementele simple de dresaj în apropierea unor stimuli perturbanţi cum ar fi: vânt puternic, zăpadă viscolită, zgomote auto puternice, etc.

denis stefan dresaj cai 0001

Împreună cu proprietara lui, Ioana în vârstă de 13 ani, am început educaţia lui Irbis, punând accent pe obişnuirea cu diferiţi stimuli şi ierarhia în cadrul antrenamentului.

Am lucrat atât cu, cât şi fără zăbăluţă în sistemul de înfrâiere american (bosal), dar şi cu căpăstru de presiune cu noduri, reuşind după aproximativ 6 luni ca Irbis să fie călărit în toate aceste moduri, inclusiv doar cu o cordelină pe gât, fără nici un fel de înfrâiere. De altfel, aşa cum se vede şi din fotografii, după primul an de antrenament, problemele care ţin de încredere şi încăpăţânare au dispărut, calul reuşind să efectueze comenzi cum ar fi oprire corectă pe o prelată care foşneşte, mers lateral, săritură peste obstacole la semn, culcat la semn, etc.

De altfel, Irbis a început să fie un partener de nădejde în demonstraţiile pe care le facem în ţară, în cadrul Programului Caii României unde performează singur sau alături de Ardo, prietenul său mai în vârstă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *