Deburajul calului

fisa cal cosmo programul caii 1 romaniei pe equitana.ro magazin de echitatie

Nume cal: Cosmo 

Vârsta: 2 ani 

Rasa: Lipiţan

În cadrul demonstraţiilor de deburaj cai tineri din Programul Caii României am ales să vă prezentăm un studiu de caz al unui cal cu care am lucrat în cadrul sesiunilor de dresaj natural de la pensiunea ecvestră Caii Lupilor din Bistriţa Năsăud.
Calul Cosmo ne-a folosit drept exemplu pentru întreg parcusul unui cal, de la abordarea de pe păşune, până la obişnuirea cu un călăreţ în spatele lui. Menţionăm că la data respectivă Cosmo era armăsar ceea ce face ca tehnicile de deburaj să fie mult mai complexe.

În imaginile următoare puteţi observa modul cum se poate începe abordarea calului pe păşune într-un mediu neameninţător pentru cal. Etapele abordarii încep cu apropierea de cal fără a-l privi în mod direct mergând în serpentine spre umărul lui.
După ce calul se obişnuieşte cu mirosul nostru ca în imaginea 2 se începe harnaşarea acestuia utilizând un căpăstru de presiune şi o lonjă de antrenament de 10 m.
Se continuă cu învăţarea calului să cedeze la presiunea exercitată de privirea noastră şi de corpul nostru, mişcându-i crupa şi apoi umerii.
După stabilirea conexiunii cu acest animal se poate trece la antrenamentul propriu zis în padocul de dresaj natural.

Lucrul la liber îmbunătăţeşte conexiunea dintre om şi cal stabilind în acelaşi timp şi ierarhia dintre cei doi, ierarhie absolut necesară în procesul de antrenament. Se urmăreşte ca prin tehnicile de dresaj natural să devenim un partener al calului în restul timpului dar un lider în antrenament.
În imaginile de mai sus observăm cum antrenorul  îi indică lui Cosmo să se miste într-o anumită direcţie şi apoi cedându-i spaţiu şi punând presiune pe crupa lui il face să se întoarcă cu faţa spre el captându-i astfel atenţia.

Procesul de deburaj se continuă cu obişnuirea calului cu diferiţi stimuli. În imagini îl vedeţi pe Cosmo jucându-se cu o minge folosită pentru efectul ei complex de mişcare.
Calul trebuie să simtă diferiţi stimuli lovindu-l uşor pe tot corpul, cu mirosuri deosebite cum ar fi mirosul de plastic, cu obiecte ce nu se află în mediul lui natural şi care se miscă într-un mod imprevizibil pentru cal. Acest joc cu mingea ajută foarte mult pentru liniştirea calului stimulându-i în acelaşi timp şi curiozitatea.

Următoarea etapă este obişnuirea calului cu greutatea călăreţului şi a seii prin urcarea succesivă pe spatele lui fără a încerca să îl încălecăm însă. În acest moment al deburajului se face doar o obişnuire cu diferiţi stimuli cum ar fi greutate, miros , mişcare.
Punerea calului jos are ca efect imediat câştigarea încrederii faţă de călăreţ şi de mediul înconjurător. Calul simţindu-se mult mai în siguranţă odată ce observă ca nu i se întâmplă nimic rău deşi se află într-o poziţie vunerabilă.
După punerea jos a calului se mângaie calul pe tot corpul preţ de câteva minute şi apoi se ridică calului cu o tonalitate blândă.

Pregătirea pentru şa continuă cu legarea unor balize de cauciuc pe cele două flancuri (flanks) ale calului şi continuarea exerciţiilor de cedare a crupei şi umerilor, de lonjare pentru respect urmărindu-se astfel obişnuirea calului cu picioarele călăreţului care l-ar lovi pe cele două flancuri.

Ultima etapă din deburajul calului constă în aşezarea şeii pe spatele calului, obişnuirea acestuia cu greutatea călăreţului fără încălecare, apoi cu încalecare, si tehnica Americană de tip pony-ing  care produce acceptarea mai rapidă a călăreţului de către cal prin folosirea efectului de turmă.
Trebuie să menţionăm că armăsarul Cosmo a fost deburat în decursul a două sesiuni a cursului de dresaj natural, adică aproximativ 6 ore. Această deburare realizându-se fără ca animalul să afişeze nici un comportament agresiv faţă de om, să arunce cu spatele,  să cabreze, sau să încerce să-şi dea jos călăreţul.

Aceasta fiind dovada că deburarea calului prin metoda dresajului natural este mult mai eficientă pentru stabilirea unei fundaţii sănătoase în relaţia dintre om şi cal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *