Transylvania Horse Show

În weekendul 8-10 mai Programul Caii României a fost invitat să fie alături de organizatori la evenimentul cu participare internaţională Transylvania Horse Show, pentru a face câteva prezentări cu cai care se află in antrenament în cadrul acestui program.

Prima demonstraţie a fost făcută cu El-zy, o iapă Shagya arab care a executat elemente de dresaj la liber, cum ar fi piruetă, culcat la semn şi săritură peste obstacole, pe care le-a făcut fără reproş, deşi nu mai lucrasem cu ea de peste 2 ani. Aceasta arată inteligenţa acestei rase şi faptul că atunci când se lucrează temeinic cu un cal, elementele de dresaj nu sunt uitate. Mai jos puteti urmări demonstraţia filmată.

Cea de-a doua demonstraţie a fost pentru rasa lipiţan, făcută împreună cu Irbis, un exemplar de 6 ani jumătate ce a fost antrenat să sară atât cu – cât şi fără zăbăluţă. Am ales în cadrul acestei demonstraţii să parcurgem un traseu de 6 obstacole, conducându-l numai cu ajutorul unui căpăstru textil folosit la dresajul comportamental.

Cea de-a treia demonstraţie a fost făcută împreună cu Ardo şi Irbis, în care am arătat o tehnică nouă în România, specifică cailor tineri, denumită ponying: calul tânăr învaţă elementele de dresaj de la calul mai în vârstă.  În această demonstraţie cei doi cai au executat diferite elemente cum ar fi mersul înainte şi înapoi cap la cap, săritură peste obstacole în tandem, culcatul la semn în tandem, mers lateral în tandem etc.

Suntem foarte bucuroşi că fiind deja a treia participare în cadrul evenimentului Transylvania Horse Show, participarea noastră a fost primită cu entuziasm şi a decurs conform aşteptărilor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *